Centrul de informare Europe Direct Brasov

Europe Direct Brasov

Copiii cu nevoi speciale și adulții cu handicap se confruntă în continuare cu probleme în ceea ce privește educația, potrivit unui nou raport

Detalii

În ciuda angajamentelor asumate de statele membre de a promova educația favorabilă incluziunii, copiii cu nevoi educaționale speciale și adulții cu handicap continuă să se confrunte cu probleme, conform unui raport publicat astăzi de Comisia Europeană.

Investiții în valoare de 8,1 miliarde EUR în domeniul cercetării și al inovării pentru a genera creștere economică și locuri de muncă

Detalii

Comisia Europeană a anunțat astăzi ultima și cea mai amplă serie de cereri de propuneri pentru cercetare în cadrul celui de-Al șaptelea program-cadru (PC7) al său. În total, 8,1 miliarde EUR vor sprijini proiecte și idei care vor impulsiona competitivitatea Europei și vor aborda aspecte precum sănătatea umană, protecția mediului și găsirea de noi soluții pentru provocările din ce în ce mai mari legate de urbanizare și gestionarea deșeurilor. Finanțarea – care este deschisă organizațiilor și întreprinderilor din toate statele membre ale UE și țările partenere – reprezintă cea mai semnificativă parte din bugetul UE dedicat cercetării, propus pentru 2013, în valoare de 10,8 miliarde EUR. Acest anunț survine la doar câteva zile după ce liderii UE au subliniat importanța cercetării și a inovării în Pactul pentru creștere economică și locuri de muncă.

Criminalitatea informatică: cetățenii UE sunt preocupați de securitatea informațiilor cu caracter personal și a plăților efectuate online

Detalii

Conform unui nou sondaj Eurobarometru, utilizatorii internetului sunt foarte preocupați de securitatea informatică:89% evită să dezvăluie online informații cu caracter personal, iar 74% sunt de acord că riscul de a deveni o victimă a criminalității informatice a crescut în ultimul an.

SuperAlp! 6: Traversarea Alpilor în mod sustenabil

Detalii

O călătorie de 1500 km prin Alpi, menită să pună în lumină siturile proiectelor LIFE finanțate din fonduri UE și caracteristicile unice ale inimii muntoase a Europei – începând din Slovenia, trecând prin Austria, Italia și Franța și sfârșind în orașul Grenoble:este vorba despre cea de-a șasea ediție a SuperAlp!, o acțiune care presupunetraversarea Alpilor în mod sustenabil, organizată de Secretariatul Permanent al Convenției Alpine.

Eurobarometru: Ce cred europenii despre securitatea alimentară, despre calitatea produselor alimentare și despre relația dintre agricultură și mediul rural

Detalii

Pentru mai mult de 90% dintre europeni, criteriile cele mai importante la cumpărarea de produse alimentare sunt calitatea și prețul, mai importante decât originea (71%) și marca (47%); potrivit unei noi anchete EUROBAROMETRU privind securitatea alimentară, calitatea produselor alimentare și mediul rural, publicate astăzi, calitatea și prețul au fost considerate „foarte importante” de 65% și, respectiv, 54% dintre respondenți.

Drepturile pasagerilor: o nouă aplicație pentru smartphone vă va indica toate drepturile dumneavoastră atunci când călătoriți vara aceasta

Detalii

Pasagerii blocați în aeroporturi sau care își așteptă bagajele pierdute pot să folosească de acum încolo o aplicație pentru smartphone pentru a-și verifica drepturile imediat și la fața locului.Tocmai la timp pentru vacanța de vară, Comisia Europeană a lansat o aplicație pentru smartphone care vizează transportul aerian și feroviar și care funcționează pe patru platforme de telefonie mobilă:iPhone și iPad (ale companiei Apple), Google Android, RIM Blackberry și Microsoft Windows Phone 7.Aplicația este disponibilă în 22 de limbi ale UEși vizează deocamdată doar transportul aerian și feroviar, urmând ca în 2013 să fie extinsă și la călătoriile cu autobuzul sau autocarul, precum și la transportul maritim.

Cunoaștere, responsabilitate, angajament: UE își definește politica pentru regiunea arctică

Detalii

Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate au prezentat astăzi modul în care UE se angajează în mod constructiv în regiunea arctică.Această regiune reprezintă o componentă vitală a mediului planetei. Schimbările climatice în Arctica avansează în mod dramatic, schimbările fiind vizibile de la an la an.

Sigla ecologică a UE va fi complet funcțională începând cu 1 iulie 2012

Detalii

Perioada de tranziție de doi ani acordată sectorului alimentelor ecologice pentru a se conforma noilor norme ale UE în materie de etichetare se apropie de sfârșit. Începând cu 1 iulie 2012, prezența siglei ecologice a UE va fi obligatorie pe toate alimentele ecologice preambalate produse în statele membre ale UE care respectă standardele în domeniu. Sigla va rămâne opțională pentru produsele ecologice neambalate și pentru cele de import. Va fi permisă în continuare prezența altor sigle private, regionale sau naționale alături de eticheta UE.

Agenda digitală: De la 1 iulie, adio prețuri piperate pentru serviciile de internet mobil. Scad și prețurile serviciilor de voce și SMS

Detalii

De la 1 iulie 2012, utilizarea internetului mobil în timpul deplasărilor în alte țări membre ale UE pentru a consulta hărți, pentru a viziona filme și poze și pentru a accesa emailul sau rețelele de socializare va fi mult mai ieftină. Pentru prima dată, printr-un nou regulament al UE, se stabilește un plafon tarifar pentru roamingul de date (descărcarea de date de pe internet utilizând o conexiune mobilă).

Exploatarea potențialului imens al tehnologiilor generice esențiale pentru crearea de locuri de muncă

Detalii

Comisia Europeană a făcut apel la un efort european pentru stimularea tehnologiilor generice esențiale (TGE-uri). Pentru piața mondială a TGE-urilor, care cuprinde micro- și nanoelectronica, materialele avansate, biotehnologia cu aplicabilitate industrială, fotonica, nanotehnologia și sistemele de producție avansate, se prevede o creștere de la 646 de miliarde EUR până la peste 1000 de miliarde EUR, între 2008 și 2015; aceasta reprezintă un salt peste 54%, sau peste 8% din PIB-ul UE. Se așteaptă și o creștere rapidă a numărului de locuri de muncă.